A vorbi despre sinonime si antonime, sau depre antonimie si sinonimie inseamna sa discutam despre unitatea de baza a lexicului limbii romane, adica despre cuvinte si despre limbile umane naturale si limbajul verbal.
Toata lumea stie ca antonimele sunt cuvinte cu forma diferita si cu sens opus, iar antonimia se stabileste numai intre cuvinte ce apartin aceleiasi categorii morfologice (stang – drept, jos – sus, tristete – bucurie, etc).
Pentru inceput este recomandat sa ne facem o idee practica asupra sinonimelor, iar acest lucru poate fi facut prin intermediul a numeroase dictionare de sinonime, ce pot fi gasite atat in format print cat si pe internet.
Unul dintre cele mai complete dictionare de sinonime online poate fi gasit aici.
Antonimia se poate stabili intre:
- Doua cuvinte (antonimie lexicala);
- Intre o expresie si un cuvant (antonimie lexico – frazeologica);
- Intre doua expresii (antonimie frazeologica).
O discutie amanuntita insa despre limbaj si semnificatiile acestuia inseamna a discuta despre gandire, pentru ca limbajul nu este decat codul senzorial (adica detectabil cu ajutorul simturilor umane), creat de gandirea noastra indetectabila, pentru a se transpune pe sine in limbaj si a se codifica senzorial prin intermediul vocabularului.
Scopul acestei codificari este acela de perceptie senzoriala, iar apoi decodificarea de catre fiecare dintre noi cu ajutorul gandirii, in scopul readucerii la starea initiala si intelegerea mesajelor transmise de frazele percepute.
Limbajul este forma comunicanta a gandirii incomunicabile, in alt fel decat pe calea codificarii sale senzoriale in limbaj. Gandirea singura nu are calitatea de a detecta gandire si nu este detectata, la randul ei de o alta gandire.
Drumul gandirii de la o constiinta la alta, adica de la un ganditor la altul, cuprinde mai mult etape, iar gandirea ca atare trece prin urmatoarele metamorfoze:
- Pentru a isi comunica gandirea, primul ganditor o codifica in limbaj senzorial sonor, adica rostit, detectabil prin simtul auzului sau in limbaj senzorial grafic (adica scris), detectabil prin simtul vazului. Mesajul astfel transmis este detectat prin auz sau prin vaz de catre cel de-al doilea ganditor, iar apoi decodificat si adus la stadiul de gandire, receptandu-se astfel mesajul transmis initial;
- Prin codificarea in limbaj si ulterior prin decodificarea ei din limbaj, gandirea ajunge de la gandirea emitenta la cea receptoare.
Notiunea de cuvint este relativa
Procesul senzorial – intelectual se petrece in mod natural si insesizabil gratie capacitatilor senzoriale si intelectuale ale fiintei umane ganditoare.
Dar cum am spus mai sus, a discuta despre cuvinte si limbaj inseamna a reduce discutia la gandire si logica, pentru ca totul este reductibil la gandire, iar „la inceput a fost cuvantul” – adica gandirea.
Deoarece nu este aici locul unde vom trata conceptul de gandire, ma voi multumi numai cu o definitie ontologica succinta a proceselor acesteia.
Gandirea este modul de a exista al spiritului uman. Acesta exista doar gandind si gandeste existand, iar restul este tacere si se reduce la nimic.
Un limbaj verbal este alcatuit din multimea semnelor sale verbale scrise sau rostite, adica din multimea cuvintelor sale. Orice limbaj verbal este o expresie senzoriala a unei gandiri, iar acesta este aferent gandirii pe care o semnifica.
Fiecare cuvant dintr-un limbaj semnifica un anumit concept gandit de un anumit creier, pe care il va exprima senzorial si il va face usor de perceput de catre interlocutori.
Cele trei componente de baza ale unui limbaj sunt:
- Vocabularul, ce ste alcatuit din multimea cuvintelor sale morfologice;
- Morfologia;
- Sintaxa
Ca semn verbal senzorial, fiecare cuvant al limbajului are doua semnificatii distincte: o semnificatie nominala, ca semn sau nume al unui concept si o semnificatie poetica, afectiva, ca expresie a unui sentiment sau trairi.
Ca semne nominale, semnele verbale ale unui limbaj sunt arbitrare, semnul si semnificatia acestuia fiind ontologic independente intre ele. De aceea, la aceeasi semnificatie nominala putem avea orice semne verbale si la aceeasi gandire se poate adauga orice limbaj.
Pentru aceeasi gandire nominala umana poate exista un numar nesfarsit de limbi nationale si limbaje verbale. Spre exemplu, gandim toti aceleasi lucruri, dar le reprezentam verbal in mod diferit, in functie de regiunea in care ne-am nascut.
Turnul Babel nu este astfel o simpla metafora, ci expresia unui adevar solid, vizibil pentru oricine are ochi sa il vada.
Ca semne afective, semnele verbale (cuvintele) sunt identice cu semnificatia afectiva a cuvantului si devin de nedespartit.
Limbajul si semnele lucrului sunt acelasi lucru, adica lucrul este si numele lucrului, iar dupa cum ar spune Umberto Eco „trandafirul este numele trandafirului”.
Antonimia ca si gandire este diferita in mintea fiecaruia
Atunci cand invatam o limba straina, ne este foarte greu sa acceptam faptul ca toate lucrurile pot avea denumiri diferite fata de cele invatate de noi inca din frageda copilarie.
Acesta este lucrul ce explica de ce limbajul poetic si poeziile sunt intraductibile intr-o alta limba decat cele in care au fost scrise. Traducatorul operelor literare va trebui sa fie la randul lui scriitor si nu numai un simplu traducator. Acesta va trebui sa „recreeze” opera literara in limba in care a fost tradusa, iar in acest caz valoarea operei literare traduse va fi mult mai mare fata de cea originala.
Un exemplu in acest sens poate fi si sonetul eminescian „Venetia”, incomparabil mai adanc fata de originalul adaptat.
Cuvintele unei limbi pot fi clasificate in foarte multe feluri, dar dupa semnificatie acestea pot fi grupate in trei mari clase de cuvinte: sinonime, antonime si paronime.
Desi obiectul acestui studiu sunt antonimele, voi face referire si la celelalte categorii de cuvinte, in masura in care si ele participa la analiza si definirea clasei antonimelor.
Voi incepe cu definirea fiecaruia dintre aceste clase, pentru a scoate in evidenta relatiile semantice dintre ele.
Astfel, un cuvant este sinonim cu alt cuvant daca are acelasi inteles cu celalalt, iar asa cum am scris mai sus antonimul este cuvantul cu inteles opus altui cuvant, sau este paronim cu un alt cuvant daca este identic ca forma dar diferit ca inteles in raport cu acel cuvant.
Acest lucru este insa imprecis si prea putin spus, iar clasa sinonimelor devine astfel logic contradictorie, adica ontologic imposibila.
Astfel, asa cum am scris mai sus, un cuvant are doua semnificatii: nominala si poetica, ce sunt proprii formei sale senzoriale.
Lucrul este numele lucrului pe care il defineste, iar atunci un lucru nu poate avea decat un singur nume, iar un nume nu poate deveni decat un singur lucru, astfel incat unui lucru nu ii poate corespunde decat un singur lucru denominativ.
Tinand cont de toate aceste aspecte, rezulta ca sinonimia de cuvinte este logic imposibila, din moment ce doua cuvinte diferite nu pot semnifica afectiv acelasi lucru, decat daca sunt unul si acelasi cuvant.
Acest lucru demonstreaza ca in modul semnificatiei afective sinonimia de cuvinte este logic imposibila.
Atunci cand discutam despre modul semnificatiei nominale a limbajului verbal, sinonimia cuvintelor se desfasoara cu totul altfel, avand urmatoarea succesiune de propozitii logic demonstrabile.
Astfel, un lucru nu poate fi semnificat prin cuvinte decat intr-un singur fel, din moment ce nu poate exista decat intr-un singur fel. Alta definitie ar intra in contradictie cu principiul logic al noncontradictiei.
Doua cuvinte diferite nu pot semnifica decat in doua moduri diferite, altfel acele cuvinte n-ar mai fi doua cuvinte distincte, si unul si acelasi cuvant.
Din cele doua enunturi de mai sus rezulta ca si sinonimia nominala de cuvinte este logic imposibila, din moment ce nici un lucru nu poate fi exprimat in doua moduri si de doua cuvinte diferite, ci in unul si acelasi mod si numai de un singur cuvant.
Asadar, atat in modul nominal cat si in modul afectiv sinonimia cuvintelor este logic imposibila si ontologic inexistenta.
In forma ei actuala, definitia sinonimiei de cuvinte este o cerinta ontologica prea „tare” impusa limbajului verbal, iar pentru a il pastra in gandire, conceptul de sinonimie trebuie regandit si redefinit intr-o forma logica mult mai „slaba”, compatibila cu natura ontologica a limbajelor verbale, astfel:
- Pentru a fi sinonime doua cuvinte nu trebuie sa aiba intelesuri absolut identice, ci doar similare gradul de similaritate urmand a fi definit in fiecare caz;
- Doua cuvinte pot fi sinonime si in cazul in care semnificatiilor lor apartin unei sfere ontologice a semnificatiei ce include toate semnificatiile individuale ale tuturor cuvintelor selectate din limbaj, selectia acestora urmand a fi definita in fiecare caz. Cea mai potrivita denumire pentru acest tip de sinonimie ar fi sinonimia sferica de limbaj (sau sinonimie selectiva de limbaj)
Clasa cuvintelor este definita astfel: doua sau mai multe cuvinte ale unui limbaj verbal sunt cuvinte antonime unul in raport cu celalalt daca ele semnifica in mod contradictoriu unul cu celalalt, adica daca semnificatiile lor sunt contrare semnificatiilor celorlalte.
Relatia dintre cuvinte indusa de cuvintele antonime pe clasa cuvintelor acestora se numeste antonimie, iar etimologia cuvintelor „antonime” si „antonimie” nu este altceva decat expresia concentrata a definitiilor celor doua cuvinte.
Astfel, cuvantul antonim isi are originea din din contopirea termenilor grecesti anti – contrar, opus si nomos – lege sau parte.
Etimologia antonimelor si a antonimiei
Etimologia antonimiei este asemanatoare cu cea a claselor de cuvinte sinonime sau paronime, ce sunt forme concentrate ale definitiilor aferente, iar etimologia acestora provine tot din alaturarea a doi termeni de provenienta greceasca:
- Sinonime isi trage originea din syn – impreuna si nomos – parte, lege;
- Paronimele provin din alaturarea para – alaturi si nomos – diviziune, lege.
Relatia de antonimie dintre cuvintele unui limbaj este expresia verbala a contradictiei ca staza ontologica transpusa in limbaj. Si cum in existenta contradictia opune intre ele doua stari complementare ale acesteia, clasa cuvintelor antonime si relatia de antonimie dintre ele este expresia verbala a existentelor complementare transpuse in limbaj.
Antonimele si antonimia din limbaj, ca si contradictiile din existenta nu sunt imaginea unei adversitati ireductibile dintre lucruri, asa dupa cum s-ar putea crede, ci sunt expresia complementaritatii lor ontologice.
Clasa cuvintelor antonime impreuna cu antonimia sunt esentiale in arta cuvintelor si in limbajul unversal. Ele confera expresivitate atat limbii literare cat si celei vorbite, impreuna cu o dictie ideatica de exceptie ce se aplica limbajului filozofic.
Conceptul de antonimie, impreuna cu deja celebrele antonimii logice nascute din acest concept joaca un rol fundamental in gandirea filozofica si se sprijina lingvistic pe clasa cuvintelor antonime.
Celebra triada hegeliana „teza – antiteza – sinteza” este compusa din cuvantul fundamental „teza”, antonimul acestuia „antiteza”, ce sunt asamblate impreuna in cuvantul final „sinteza”, ce este mult mai inalt din punct de vedere ontologic.
Intre antonimie si sinonimie (precum si intre clasa antonimelor si cea a sinonimelor) exista urmatoarea relatie fundamentala, definita pentru fiecare dintre cele doua perechi componente.
Daca un cuvant este antonim cu un alt cuvant, atunci este antonim cu fiecare dintre cuvintele sinonimice ale primului cuvant. Astfel, relatia de antonimie devine tranzitiva fata de relatia de sinonimie.
Atat antonimia frazeologica, cat si cea lexicala sunt cazuri particulare ale sensurilor lexicale si frazeologice, intre care exista atat asemanari, cat si deosebiri.
Astfel, ambele se bazeaza pe existenta unei contradictii la nivel logic, iar antonimia cea mai frecvent intalnita semnifica in special notiuni spatiale, ce se refera la volumul fizic al unor corpuri sau ale unor marfuri, sau anumite fenomene si obiecte ce apartin sferei materiale a lumii.
Fenomenul de contrapunere logica ce sta la baza fenomenului de antonimie este intalnit mai ales acolo unde isi face aparitia un anumit stadiu de opunere polara a frazelor sau ale cuvintelor.
Pentru a ne fixa mai bine ideile expuse mai sus, voi da cateva exemple clasice de cuvinte antonime, ce au jucat (si joaca in continuare) un rol important in gandirea filozofica universala:
- Adevar – fals;
- Bine – rau;
- Frumos – urat;
- Dreptate – strambatate.
Gramatica ne ofera un procedeu general prin care se pot construi cuvinte antonime pornind de la niste cuvinte oarecare. Instrumentul lingvistic de creare a cuvintelor antonime sunt prefixele negative, existente in orice limbaj. Voi enumera numai cateva dintre ele si cateva dintre cuvintele create cu ajutorul acestora:
- A, an, anti, contra, i, in, ne, non
- Septic – aseptic;
- Politic – apolitic;
- Normal – anormal;
- Tanc – antitanc;
- Torpilor – contratorpilor;
- Moral – imoral;
- Legitim – ilegitim;
- Adecvat – inadecvat;
- Decent – indecent;
- Chibzuit – nechibzuit.
Astfel, antonimia privita din punctul de vedere al limbii cuprinde atat cuvintele avand inteles opus, cat si cele subliniate de vorbitori prind diferentiere sau prin comparare.
