In ciuda simplitatii sale, antonimia reprezinta una dintre cele mai complexe relatii semantice din gramatica limbii romane.

Lingvistic, antonimia este definita ca relatia de opozitie ce se stabileste folosind aceeasi scala binara si apare in mod constant intre doua cuvinte (sau grupuri de cuvinte) ce fac parte din acelasi camp semantic.

In practica limbajului vorbit, antonimia este o relatie de opozitie reala, stabilita in diverse forme de manifestare si este stabilita pe loc de catre vorbitori, intre sensurile a doua sau mai multe cuvinte.

Cele mai folosite antonime

Pentru a ne face o idee rapida despre aceasta notiune, mai jos aveti o lista a celor mai comune antonime:

• Rau – bine;
• Cald – rau;
• Nord – sud;
• Tanar – batran;
• Gras – slab;
• Cinstit – necinstit;
• Politic – apolitic;
• Casuta – casoaie;
• Gentuta – gentoaie, etc.

Limba romana este una dintre putinele limbi in care relatiile de antonimie se pot extinde si asupra derivatelor, sau pot ceea mai multe derivate folosind aceeasi baza sau pornind de la radicale diferite.

Clasificarea sinonimelor este astfel importanta pentru a sublinia caracterul cosmpolit al limbii romane si existenta unor elemente structurale bine determinate la nivel lexico – semantic si este importanta pentru a explica mecanismul analogiei la nivelul lexicului.

Tot prin clasificarea sinonimelor se poate scoate in evidenta nivelul de corespondenta existent intre limba romana si limbile romanice principale.

Cum se clasifica antonimele

Antonimele sunt clasificate incepand cu tipul de unitate lingvistica ce participa la relatia de antonimie a cuvintelor. Conform acestui criteriu, putem discuta despre:

• Antonimie frazeologica: realizate numai intre fraze cu sensuri opuse;
• Antonimie lexicala: realizata intre cuvinte ce au sensuri opuse;
• Antonomie mixta: realizata intre cuvinte si fraze de sens opus.

A doua categorie a antonimelor este realizata in functie de componenta morfematica. Acestea sunt antonime cu structura derivata, ce sunt clasificate din punct de vedere etimologic in mai multe categorii:

• Populare;
• Imprumuturi culturale analizabile;
• Calcuri de structura morfematica;
• Antonime provenite din derivatii mixte (spre exemplu cele formate dintr-un cuvant de creatie proprie a limbii romane si un imprumut analizabil).

Antonimia lexicala derivativa, indiferent de modul de formare sau de patrundere in limba, se formeaza in cele mai multe cazuri intre „derivate” cu sufixe si prefixe antonimice, sau intre un cuvant fara prefix si un derivat cu prefix.

A doua categorie a antonimelor din punct de vedere morfematic sunt antonimele cu structura compusa, ce se clasifica in clase identice cu cele ale antonimelor cu structura derivata:

• Populare (sau analogice);
• Imprumuturi analizabile, compuse in mare parte din teme savante;
• Calcuri de structura morfematica;
• Antonime provenite din derivatii mixte (spre exemplu cele formate dintr-un cuvant de creatie proprie a limbii romane si un imprumut analizabil).

Atunci cand analizam antonimele dintre cuvintele compuse savante, relatia de opozitie semantica isi face aparitia atat la nivelul sufixoidelor, cat si al prefixoidelor, iar gradul de transparenta formala poate fi partial sau total si depinde in cea mai mare masura de tipul de afixe si de vechimea lor, sau de locul derivarii ori modalitatea derivativa.