Trasaturi morfologice ale antonimelor

Limba romana are un vocabular generos, ce o face distincta in randul limbilor europene, datorita bogatiei lexicale si de exprimare. Astfel, foarte multe cuvinte se pot substitui unele cu altele, iar anumite parti de vorbire sunt folosite pentru a imbogati exprimarea si a pentru a oferi cursivitate frazei.

Unele dintre cuvintele folosite pentru a imbogati fraza sunt antonimele. Acestea sunt cuvinte cu sens si inteles contrar si sunt utilizate frecvent de catre vorbitorii de limba romana.

Antonimele cuprind atat cuvintele ce definesc notiuni contrare, cat si pe acelea folosite de ganditori (sau vorbitori) in opozitie prin diferentiere sau prin compararea unor notiuni materiale.

In functie de identitatea referentului sau de capacitatile contextuale ale acestora, fiecare sens al unui cuvant poate avea antonime apropiate sau indepartate, astfel incat antonimia nu poate fi inteleasa la nivel global, ci se stabileste pentru un singur sens.

Trasaturile morfologice sunt definitorii

Pentru a intelege cat mai bine antonimia, este necesar sa identificam corect categoria lexico – gramaticala a termenilor ce pot forma perechile de cuvinte antonimice.

In marea majoritate a cazurilor, cele mai multe perechi antonimice sunt formate din adjective, ce sunt in acelasi timp si adverbe.

Adjectivele, la randul lor, sunt atat substantive masculine cat si feminine, iar trecerea lor prin mai multe parti de vorbire are rolul de a continua relatiile de antonimie stabilite intre termenii primari.

In anumite cazuri poate fi admisa si antonimia intre locutiunile corespondente si cuvinte, iar in mod cu totul si cu totul exceptional sunt admise si situatiile in care identitatea categoriei lexico – gramaticale nu este obligatorie.

Sunt din ce in ce mai raspandite si antonimele neologice, ce sunt rezultatul folosirii repetate de catre vorbitori ale cuvintelor cu sens antonimic realizat intre cuvintele vechi si noi ale limbii romane, spre exemplu: spectator – actor, succesor – antecesor, neologic – arhaic, etc.

Antonimele neologice, cea mai noua tendinta

Exista insa si cazuri in care principiul antonimic din limba de origine nu se poate regasi sub nicio forma in limba romana, iar acest lucru este rezultatul evolutiei semantice a termenilor ce se afla in opozitie, spre exemplu calma – deconcerta sau sensibil – impasibil, etc.

Lipsa unui nucleu semantic comun inseamna ca acestea nu se mai presupun reciproc, ingreunand astfel perceptia cuvintelor cu sens obisnuit de antonime.

Acest lucru incalca, intr-o anumita masura, cele doua conditii de baza pentru stabilirea unei relatii de antonimie:

  • Relatie de opozitie, bazata pe existenta unor seme incompatibile contrare;
  • Prezenta unui numar de seme comune.

Pe scurt, opozitia antonimelor depaseste sfera unei simple opozitii semantice si este de fapt o opozitie realizata in baza unor seme contrare.

Este adevarat insa faptul ca doua cuvinte polisemantice pot fi antonime pentru un sens (sau mai multe) si sinonime pentru alt sens.

Limba romana prezinta marele avantaj de a putea analiza total antonimele neologice (cultural – acultural, politic – apolitic, etc).

Exista si cazuri in care antonimele pot fi analizate numai partial (torpilor – contratorpilor, asimila – disimila, etc).

Exista si categorii de substantive ce nu pot forma antonime. Acestea sunt formate din substantivele ce definesc obiecte concrete, sau termenii corelativi ce sunt legati si sunt opozabili printr-o trasatura de gen natural.