Antonimele sunt acele cuvinte ce au o forma diferita si un inteles total opus si sunt folosite pentru a crea diversitate si spontaneitate atat in limbajul scris, cat si in cel vorbit.

Sensurile antonimelor sunt contrare, deoarece acestea se afla intr-un raport de disjunctie logica (nu pot fi negate in acelasi timp). Spre exemplu, o masina nu poate fi in acelasi timp si neagra si alba. Daca afirmam ca o masina nu este neagra, nu inseamna automat ca aceasta poate fi alba, ci poate fi maro, albastra sau rosie.

Astfel, notiunile aflate in contradictie epuizeaza rapid aria notiunii supraordonate.

Antonimia limbii romane este de doua feluri: frazeologica si lexicala, dar o relatie de antonimie nu trebuie sa fie inteleasa numai ca o relatie de opozitie a sferelor semantice a doua cuvinte.

Antonimia se va stabili numai pentru un singur sens, nu la nivelul cuvintelor intelese global.

Asemanarile intre antonimia lexicala si cea frazeologica

Asemanarile intre cele doua categorii de mai sus sunt multiple, astfel:

• Fiecare presupune existenta unei contrapuneri logice, deoarece semnifica notiuni spatiale sau fenomene (obiecte) apartinand lumii inconjuratoare: mic –mare, gras – slab, tanar – batran, torpilor – contratorpilor, etc;
• Exista cazuri in care ambele categorii de antonime pot avea un numar limitat de opozitii antonimice: a spune pe sleau – a o lua pe departe, a inchide ochii – a te face ca nu vezi, etc.
• Cele doua tipuri de antonime pot reda notiuni ce apartin de aceeasi sfera semantica, dar cu anumite valori conotative si denotative plasate pe axe polare;
• Atat antonimele polisemantice frazeologice, cat si cele polisemantice lexicale pot stabili mai multe relatii opozitionale in functie de numarul de nuante de sens ale acestora. Spre exemplu, un raport de antonimie completa se poate stabili intre expresiile „a depune armele – a ridica armele”, deoarece cele doua nuante de sens sunt opozabile in totalitate.

Trasaturile specifice antonimelor frazeologice

Prima (si cea mai raspandita) trasatura este ca antonimia frazeologica este mai saraca fata de cea lexicala. Limba romana are, spre exemplu, numai 18 – 19 perechi de antonime frazeologice la 100 de perechi lexicale.

Pentru limba angleza, acest raport devine de 12 – 14 perechi de antonime frazeologice pentru 100 de antonime lexicale.

Antonimele lexicale sunt in general alcatuite din mai multe morfeme, iar cele frazeologice sunt compuse din doua sau mai multe elemente comune (lexeme).

Modul in care este interpretata antonimia este insa variat si este determinat de combinarea criteriilor lingvistice cu cele extralingvistice.

Asa cum am exemplificat mai sus, relatia de antonomie reflecat o notiune din realitatea inconjuratoare (apus – rasarit spre exemplu). Este adevarat ca intre aceste doua notiuni exista si amurg sau „miezul zilei”, insa vorbitorii nu iau in considerare aceste notiuni intermediare, ceea ce ne duce cu ideea la existenta unei relatii de binaritate existent intre termenii opusi.

Exista si o serie antonomica ce nu poate fi explicata referential. Masina mea are o tona, iar camionul vecinului are 7 tone, deci masina mea este mai usoara. Astfel, antonomia se refera numai la cel de-al doilea enunt, iar primul enunt face doar o apreciere strict cantitativa